Prezentare GAL si LEADER
GAL Ada Kaleh
Parteneriatul “Ada Kaleh” cuprinde unsprezece unitati administrativ teritoriale din judetul Mehedinti, nu a facut parte in perioada de programare 2007-2013 din niciun Grup de Actiune Locala, si, prin urmare, nu a cunoscut beneficiile abordarii LEADER pentru dezvoltarea comunitatii.
Situatia actuala a teritoriului reflecta o capacitate de dezvoltare insufficient fructificata la nivel local, ce nu raspunde nevoilor locale, in special in ceea ce priveste colaborarea intre partenerii publici si privati. Pentru a asigura dezvoltarea zonei, este necesara mobilizarea tuturor partilor interesate (autoritati locale, organizatii si reprezentanti ai societatii civile) si, implicit, formarea unui parteneriat solid intre acestea.
Rolul parteneriatului este foarte important in expunerea principalelor provocari de la nivel local, stabilirea prioritatilor, identificarea solutiilor de dezvoltare si aplicarea de masuri si a unei strategii integrate ce va incuraja promovarea de jos in sus a initiativelor si activitatilor de dezvoltare, avand ca punct de plecare nevoile şi potentialul endogen,identificate la nivel local. Implementarea acestei strategii va asigura interconectarea actorilor locali, diseminarea cunostintelor si noilor metode inovative şi animarea actorilor comunitatilor locale, lucruri esentiale pentru un spatiu rural activ.
Procesul de elaborare a strategiei in cadrul caruia parteneriatul Ada Kaleh a beneficiat de sprijinul pregatitor oferit in cadrul Sub-Masurii 19.1 a oferit posibilitatea actorilor locali de a interactiona, de a se informa si de a se implica in procesul de dezvoltare a propriei comunitati
Strategia parteneriatului Ada Kaleh a fost conceputa in sensul valorificarii punctelor forte sociale, de mediu si economice ale comunitatii, vizand o abordare integrata si punand in prim plan actiunile de valorificare a resurselor locale si de promovare a specificitatii locale, combinand solutii pentru problemele existente la nivelul comunitatilor locate reflectate in actiuni specifice acestor nevoi.
In analiza situatiei curente a teritoriului au fost identificate o serie de probleme:
populatie neinformata in privinta posibilitatilor de accesare a fondurilor nerambursabile, in privinta dezvoltarii de proiecte in scopul valorificarii potentialului existent, existent unui numar mare de ferme mici de semi-subzistenta necompetitive, slaba diversificare a activitatilor economice non-agricole, lipsa structurilor asociative la nivelul micilor fermieri, lipsa de initiativa a micilor intreprinzatori, starea proasta a infrastructurii fizice, nivel de calitate scazut in furnizarea serviciilor de baza, lipsa actiunilor de protejare si conservare a patrimoniului natural si cultural etc. Totodata, se resimte puternic lipsa implicarii populatiei in rezolvarea problemelor comunitatii si in dezvoltarea acesteia precum si lipsa comunicarii si a colaborarii intre partenerii publici si cei privati.
Parteneriatul public-privat „ADA KALEH” are la baza un parteneriat public – privat incheiat intre 45 membri: 11 reprezentanti ai administratiei publice locale, 31 parteneri privati si 2 reprezentanti ai societatii civile din teritoriul a 11 UAT, dupa cum urmeaza:
Componenta parteneriatului se prezinta astfel: din totalul partenerilor GAL, 24,44% apartin sectorului public, 71,11% sectorului privat si 4,44% sunt reprezentanti ai societatii civile, sectorul privat totalizand 75,55 % din totalul membrilor.
Obiectivul GAL
Obiectivul principal asumat de catre parteneriatul Ada Kaleh vizeaza dezvoltarea durabila a zonei prin imbunatatirea conditiilor de viata ale locuitorilor prin sustinerea dezvoltarii infrastructurii de baza, imbunatatirea serviciilor publice locale, imbunatatirea infrastructurii sociale, accesibilizarea serviciilor medicale, educationale si de asistenta sociala, conservarea mostenirii rurale şi a traditiilor locale, dezvoltarea turistica a zonei, incurajarea asocierii si cooperarii prin crearea si promovarea lanțuri scurte de aprovizionare, cresterea competitivitatii fermelor mici si imbunatatirea managementului exploatatiilor existente, diversificarea economiei locale prin incurajarea activitatilor nonagricole, revitalizarea si promovarea mestesugurilor locale, crearea de locuri de munca, cresterea atractivitatii teritoriului GAL, reducerea gradului de saracie si a riscului de excluziune sociala etc.
Teritoriul Parteneriatului public-privat “Ada Kaleh” este format din 11 comune: Butoiesti, Stangaceaua, Breznita Motru, Dumbrava, Greci, Tamna, Voloiac, Prunisor, Devesel, Hinova si Simian, fiind situate in partea centrala a judetului Mehedinti, pe directia vest-est, niciuna dintre localitatile componente nefiind partenera intr-un GAL in perioada 2007-2013. Teritoriul viitorului GAL “ADA KALEH” este situat in apropiere de 5 orase din 3 judete diferite: municipiul Drobeta Turnu Severin – 7 km (resedinta judetului Mehedinti), orasul Strehaia – 9 km (Mehedinti), orasul Vanju Mare – 23 km (Mehedinti), orasul Filiasi – 13 km (Dolj) si orasul Motru – 45 km (judetul Gorj).
Teritoriul GAL este strabatut pe directia est-vest de unul dintre cele mai importante
drumuri ale tarii, DN6( E70) Bucuresti-Alexandria–Caracal-Craiova-Drobeta Turnu Severin-
Timisoara. Accesul in teritoriul GAL este facilitat si de prezenta drumurilor nationale DN56A, DN56B, precum si de prezenta a numeroase drumuri judetene: DJ562, DJ561A, DJ606D, DJ606A, DJ 565, DJ 564, DJ 606B, DJ 607A etc.
Teritoriul GAL “ADA KALEH” este strabatut de cai feroviare, cu linie dubla electrificata si statie in localitatea Butoiesti si linie simpla electrificata cu statie in localitatea Prunisor si doua halte. Cel mai apropiat aeroport este aflat la o distanta de 56 km de teritoriul GAL, in municipiul Craiova, judetul Dolj. Localitatea Hinova si Simian sunt situate de-a lungul malului stang al fluviului Dunarea, cel mai apropiat port aflandu-se la doar 7 km de teritoriul GAL, in municipiul Drobera Turnu Severin. In teritoriul GAL se evidentiaza zone cu potential turistic ridicat – comuna Hinova, Simian si arii naturale protejate Natura 2000 – comuna Butoiesti (cu siturile Coridorul Jiului ROSCI0045, Raul Motru ROSCI0366), comuna Devesel (siturile Jiana ROSCI0306, padurea Starmina ROSCI0173), comuna Hinova (situl padurea Starmina ROSCI0173), comuna Stangaceaua(situl Raul Motru ROSCI0366).
Abordarea Leader
Politica de dezvoltare rurală este o componentă tot mai importantă a Politicii Agricole Comune (PAC). Ea promovează dezvoltarea durabilă a zonelor rurale din
Europa, abordând probleme economice, sociale şi de mediu. Leader este o abordare inovatoare din cadrul politicii de dezvoltare rurală a UE. Leader vine de la „Legături între acţiuni de dezvoltarerurală”. După cum sugerează şi numele, este o metodă de mobilizare şi de promovare a dezvoltării rurale în comunităţile rurale locale, şi nu un set fix de măsuri care trebuie implementate. Experienţa a arătat că Leader poate aduce modifi cări considerabile în viaţa cotidiană a oamenilor din zonele rurale. Poate juca un rol important în încurajarea unor răspunsuri inovatoare la probleme rurale vechi şi noi şi devine un fel de „laborator” pentru consolidarea capacităţilor locale şi pentru testarea unor modalităţi noi de satisfacere a nevoilor comunităţilor rurale.
LEADER este un instrument important pentru România în reducerea dezechilibrelor economice și sociale și a disparităților dintre urban-rural. Valoarea adăugată a abordării LEADER derivă din acele inițiative locale care combină soluții ce răspund problematicii existente la nivelul comunităților locate, reflectate în acțiuni specifice acestor nevoi.
GAL-urile reprezintă soluția concretă, transformarea în realitate a potențialului pe care comunitățile locale îl pot valorifica pentru a se putea înscrie în această nouă abordare a dezvoltării satului european, o abordare prin care se încurajează întoarcerea și/sau stabilirea tinerilor în teritoriul LEADER și dezvoltarea economică, socială și culturală a acestuia.
LEADER, ca abordare inovatoare, bazată pe cooperare și implementată într-o anumită regiune, generează valoare adăugată în respectiva regiune în special datorită implicării de jos în sus a populației și a participării integrate a reprezentanților sectoarelor economice.
De aceea, LEADER nu este numai un instrument de finanțare, ci, prin prisma exemplelor de la nivel european, reprezintă modalitatea optimă de dezvoltare locală și regională a zonelor LEADER.
Teritoriul parteneriatului reprezentat de Asociatia Grup de Actiune Locala Ada Kaleh ce cuprinde unsprezece unitati administrativ teritoriale din judetul Mehedinti, nu a facut parte in perioada de programare 2007-2013 din niciun Grup de Actiune Locala, si, prin urmare, nu a cunoscut beneficiile abordarii LEADER pentru dezvoltarea comunitatii. Situatia actuala a teritoriului reflecta o capacitate de dezvoltare insuficient fructificata la nivel local, ce nu raspunde nevoilor locale, in special in ceea ce priveste colaborarea intre partenerii publici si privati. Exista o nevoie accentuata ca actorii locali sa fie mai bine informati si incurajati in legatura cu oportunitatea de a se implica intr-o mare masura in procesul de dezvoltare a propriei comunitati locale. Dezvoltarea comunităților este un proces pe termen lung, care presupune, în mod normal, atât resurse financiare, cât și parteneriate locale durabile, abordarea LEADER putand reprezenta solutia pentru dezvoltarea acestui teritoriu. Pentru a asigura dezvoltarea zonei, este necesară mobilizarea tuturor părților interesate (autorități locale, organizații și reprezentanți ai societății civile) și, implicit, formarea unui parteneriat solid între acestea.
Rolul parteneriatului este foarte important in expunerea principalelor provocări de la nivel local, stabilirea priorităților, identificarea soluțiilor de dezvoltare și aplicarea de măsuri și a unei strategii integrate ce va incuraja promovarea de jos în sus a inițiativelor și activităților de dezvoltare, având ca punct de plecare nevoile şi potenţialul endogen, identificate la nivel local. Implementarea acestei strategii va asigura interconectarea actorilor locali, diseminarea cunoștințelor și noilor metode inovative şi animarea actorilor comunităţilor locale, lucruri esenţiale pentru un spaţiu rural activ. Nevoia de dezvoltare într-o manieră integrată și inovativă a problematicilor de importanță locală, de dezvoltare echilibrată a comunităților locale este vitală pentru accelerarea evoluţiei structurale a acestei comunități. De asemenea, nevoia întăririi capacitatii de gestionare locala trebuie sã fie sporitã, ca actorii interesați din zonele rurale sã fie mai bine informați și stimulați în legãturã cu posibilitatea de a se implica în mai mare mãsurã în procesul de dezvoltare a propriilor comunitãți locale. Implicarea actorilor locali în dezvoltarea zonelor în care activează, va contribui la realizarea unei dezvoltări dinamice bazata pe o strategie de dezvoltare locală coerenta, avand la baza nevoile locale.
Strategia parteneriatului reprezentat de Asociatia Grup de Actiune Locala Ada Kaleh a fost conceputa în sensul valorificării punctelor forte sau „atuurilor” sociale, de mediu și economice ale comunității, vizand o abordare integrata și punand in prim plan acțiunile de valorificare a resurselor locale și de promovare a specificității locale, combinand soluții pentru problemele existente la nivelul comunităților locate reflectate în acțiuni specifice acestor nevoi.
Faptul ca in perioada anterioara de programare in acest teritoriu nu a existat o structura de tip LEADER determina aparitia unor disparitati la nivel judetean si regional fata de zonele in care abordarea LEADER a functionat, beneficiile acestor structuri fiind deja vizibile in acele zone. Astfel, in afara crearii unei “instrument”de cooperare între autorităţile publice şi organizaţiile din cadrul sectorului privat, incurajand implicarea reala a cetatenilor in deciziile strategice ce vor influenta comunitatea pe termen lung, abordarea LEADER a dovedit o contributie clara in sporirea dezvoltarii economice si sociale a zonelor acoperite prin realizarea de proiecte de dezvoltarea locală ponind de la potentialul local.
Obiectivul principal asumat de catre GAL Ada Kaleh vizeaza dezvoltarea durabila a zonei prin imbunatatirea conditiilor de viata ale locuitorilor prin sustinerea dezvoltarii infrastructurii de baza, imbunătățirea serviciilor publice locale, imbunatatirea infrastructurii sociale, accesibilizarea serviciilor medicale, educationale si de asistenta socială, conservarea moștenirii rurale şi a tradiţiilor locale, dezvoltarea turistica a zonei, incurajarea asocierii si cooperarii prin crearea si promovarea lanțuri scurte de aprovizionare, cresterea competitivitatii fermelor mici si imbunatatirea managementului exploatatiilor existente, diversificarea economiei locale prin incurajarea activitatilor non-agricole, revitalizarea si promovarea mestesugurilor locale, crearea de locuri de munca, cresterea atractivitatii teritoriului GAL, reducerea gradului de sărăcie și a riscului de excluziune socială etc. Teritoriul reprezentat de catre Asociatia GAL Ada Kaleh detine avantaje ce pot fi valorificate pentru a forma un parteneriat solid si a transforma unitar aceste comunitati in baza unei strategii inovative si integrate, proiectata în funcție de realitățile contextului local prin adaptarea deciziilor la nevoile variate ale zonei.
Prin instrumentarea strategiei de dezvoltare, teritoriul GAL Ada Kaleh se va putea inscrie in noua abordare a dezvoltarii satului european, o abordare prin care se incurajeaza intoarcerea si stabilirea tinerilor in teritoriul LEADER si dezvoltarea economica, sociala si culturala a acestuia.
Scurt istoric
Parteneriatul public-privat Ada Kaleh s-a infiintat la initiativa Comunei Simian, care a demarat activitatile de animare necesare in cadrul proiectului ,,SPRIJIN PREGATITOR PENTRU ELABOPRAREA STRATEGIEI DE DEZVOLATRE LOCALA A TERITORIULUI PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT ADA KALEH", proiect finantat in cadrul Sub-Masurii 19.1 ,,Sprijin pregatitor" prin PNDR 2014-2020, cu numarul deciziei de finantare D19100000011542700003 din 23.12.2014, si si-a propus elaborarea unei strategii de dezvoltare locala pentru a promova un set coerent de masuri adaptate prioritatilor specifice teritoriului vizand valorificarea potentialului autentic local al teritoriului. Elaborarea strategiei locale a fost realizata cu ajutorul actorilor locali bine informati si prin implicarea activa a tuturor partenerilor care au reprezentat un factor decizional puternic si care vor purta responsabilitatea evolutiei in timp a teritoriului viitoului GAL.
Activitatile derulate prin procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare locala au contribuit la crearea de retele si la constructia interinstitutionala, pregatind teritoriul pentru implementarea unei Strategii de Dezvoltare Locala. Asigurarea sinergiei dintre prioritati urmand sa conduca la revitalizarea si dezvoltarea zonei parteneriatului Ada Kaleh, inovarea fiind unul dintre elementele principale ale bordarii LEADER. Parteneriatul a incurajat proiectele inovative in acord cu obiectivele de dezvoltare locala ale comunitatii, proiectele sprijinite la nivelul strategiei de dezvolatre locala avand un impact pozitiv asupra obiectivelor FEADR. Procesul de elaborare a strategiei a oferit actorilor locali si reprezentantilor din diferite domenii de activitate posibilitatea de a lucra impreuna si de a interactiona in favoarea comunitatilor din teritoriul parteneriatului Ada Kaleh.
Asociatia Grup de Actiune Locala Ada Kaleh a fost infiintata in 27 Octombrie 2016 fiind inscrisa sub nr. 12 din 27.10.2016 in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor aflat la grefa Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, obtinand de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Autorizatia de Functionare cu nr. 229 in 17.11.2016.
Asociatia Grup de Actiune Locala Ada Kaleh se afla la inceputul perioadei de functionare, perioada ce coincide cu demararea implementarii Strategiei de Dezvoltare Locala, semnand contractul de finantare pentru „SPRIJIN PENTRU CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE ȘI ANIMARE” – GAL ADA KALEH cu nr. C19401229011642713552 in 15.12.2016.
Echipa GAL



